Instalații de paratrăsnet
Aceasta constituie principala măsură de protecție la loviturile directe de curent electric din timpul furtunilor.
O ameninţare pentru instalaţiile electrice o constituie și apariţia supratensiunilor cauzate de descărcările electrice chiar daca acestea au loc mult mai departe de imobilul dumneavoastră.
Dacă o lovitura de trasnet loveşte o instalaţie de paratrasnet, atunci o bună parte din energia trasnetului este deviată spre pământ, dar şi spre instalaţia electrică proprie, iar prin sistemele de legare la pământ şi la alte instalaţii.
Chiar dacă avem o instalatie de paratrasnet, o lovitura de trasnet în apropriere poate produce pagube. Acest lucru se poate combate prin reducerea supratensiunilor induse, până la un anumit nivel care să nu mai reprezinte un pericol pentru consumatorii finali, prin instalarea de descarcatoare de supratensiune pe zone de protecţie.
Așadar când vorbim de protecția la loviturile de trasnet, trebuie să avem în vedere un sistem de protecţie împotriva loviturilor de trasnet, în care includem:
|
sistemul de protecţie exterioară (dispozitivul de captare, de coborâre, instalaţia de legare la pământ) |
|
sistemul de protecţie interioară – montarea descarcatoarelor la supratensiune (SPD) |
Paratrasnet cu dispozitiv de amorsare – PDA
Acest sistem de protecţie împotriva loviturilor de trasnet, este net superior sistemului clasic, asigurând o zonă de protecţie superioară prin faptul că se creează artificial o ionozare în vârful captatorului, reacţionând astfel la o lovitură iminentă de trasnet.
La utilizarea paratrasnetelor cu PDA, se va acorda atenţie alegerii corecte a nivelului de protecţie, paratrasnetului, locului de montaj, dar şi sistemului de coborâre şi realizării corecte a prizei de pământ.
O astfel de instalaţie de protectie impotriva trasnetului este compusă din:
|
un dispozitiv PDA montat pe un catarg |
|
conductoare de coborâre |
|
priza de împământare pentru dispersia curentului de trasnet |
Avantaje
|
este un sistem mult mai simplu şi eficient decât cel clasic |
|
nu afectează aspectul arhitectural al clădirilor |
Captatorul
|
se montează la cel puţin 2 m deasupra celui mai înalt punct al zonei pe care o protejează |
|
montarea acestuia se realizeauă în general pe un catarg |
|
dacă catargul este ancorat, atunci aceste ancorări se leagă în punctele de jos, la conductoarele de coborâre conform I 20 |
Conductoarele de coborare
Sstemul PDA este legat la pământ prin cel puţin o coborâre.
Sunt necesare două coborâri, daca:
|
lungimea orizontală a a conductorului de coborâre este mai mare decât lungimea verticală a aceluiaş conductor |
|
înălţimea construcţiei este mai mare de 28 m |
Traseul de coborâre trebuie să urmeze următoarele reguli:
|
urmează calea cea mai scurtă până la priza de pământ |
|
traseul de coborâre trebuie proiectat în aşa fel încât să nu aibe cotituri bruşte iar razele de curbură să fie de minim 20 cm |
|
să evite întoarcerile şi urcările |
|
montarea conductoarelor de coborâre se va face la o distanţă de minim 0.5 m de marginile uşilor şi ferestrelor |
|
conductorul de coborâre va avea trei fixări pe metru. |
Conductoarele de coborare pot fi din cupru stanat, inox sau aluminiu, având dimensiunile recomandate în normativ. Execuţia acestora se recomandă să se facă dintr-o singură bucată, fără îmbinări.
În cazul în care este necesară îmbinarea, numărul acestor îmbinări trebuie redus la minim şi să fie realizate prin sudare sau prin bride speciale.
Conductoarele de coborare se recomandă a fi montate în exteriorul clădirilor, la o distanţă de 10 cm de pereţii din material combustibil. La 2 m înălţime deasupra solului, conductorul de coborâre se va întrerupe, legătura electrică fiind realizată cu o piesă de separaţie.
Cu ajutorul piesei de separaţie se poate separa conductorul de coborâre de priza de pamant cu ocazia măsurătorilor rezistenţei prizei de împământare. Pentru protecţia conductorului de coborâre se poate monta o teacă de protecţie.
Priza de pamant
Priza de pamant aferentă unei instalatii de paratrasnet va avea o rezistenţă cel mult egală cu 1Ω. Construcția prizei de pamant va necesita o atenție deosebită şi va fi constituită din 3 – 5 ţăruşi de 2 m dispuşi în triunghi, legaţi prin platbandă și îngropați la cel puţin 0,5 m adâncime.
Este obligatorie realizarea legăturilor echipotenţiale atât a obiectelor metalice exterioare cât şi a celor interioare din clădirea protejată. Secţiunea minimă a conductorului de legătură este de 16 mm2.